Caută
  • ACCER

Comunicat de presă privind contractarea CMS Law pentru consultanță juridică



Prin angajamentul asumat, ne propunem să contribuim direct la dezvoltarea piețelor de energie, în interesul echitabil al tuturor participanților. Totodată, unul dintre obiectivele comune ale membrilor noștri este alinierea completă a legislației naționale cu cea europeană, din domeniul energiei și cu impact în sfera electricității și a gazelor naturale.


În acest sens și în drumul către atingerea tuturor țintelor asumate, am identificat ca esențială colaborarea cu un furnizor de servicii de consultanță juridică, deținător a unei înalte expertize în domeniul energiei și în asistarea asociațiilor.


Astfel, alături de CMS Law, prin contractarea serviciilor de consultanță juridică ale acestora, vom desăvârși dezvoltarea asociației noastre, fiind convinși ca impactului vocii industriei românești și implicarea ca participant activ la conturarea viitorului pieței de energiei trebuie să crească, nu doar ca intensitate, dar mai ales ca relevanță și consistență.


Colaborând în special cu mediul de afaceri privat, printre cele mai recente activități ale CMS Law amintim și consilierea Ministerului Energiei cu privire la elaborarea și implementarea unei noi scheme de stimulente sub formă de licitații de tip „contracte pentru diferență” pentru noi capacități cu emisii reduse de carbon și transpunerea celui de-al patrulea pachet energetic (reflectat în legislație prin OUG 143/2021) și contribuția la o serie de soluții inovatoare în ceea ce privește PPA-urile fizice și virtuale pentru noile capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile.


De asemenea, CMS Law a participat în numeroase grupuri de lucru la nivelul Guvernului, a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) și a Ministerului Energiei, pentru revizuirea Legii Petrolului și pentru multe altele.


CMS Law este o firmă internațională de avocatură care oferă servicii de consultanță juridică și fiscală. Acesta oferă companiilor și organizațiilor consiliere cu privire la o gamă completă de probleme juridice, fiind formată din 18 firme de avocatură independente cu aproximativ 80 de birouri în întreaga lume.


Asociația Companiilor Consumatoare de Energie din Romania (ACCER) a fost fondată în iunie 2021 și are ca scop principal determinarea și centralizarea implicării companiilor consumatoare de energie, formând astfel o voce comună a industriei românești, prin reprezentarea și asistarea membrilor în aspecte legate de energie. În acest moment, ACCER numără 12 membri, al căror volumul total cumulat al consumurilor anuale de electricitate și de gaze naturale reprezintă peste 32% din consumul național non-casnic specific.



Concentrând energia industriei românești

pe implicarea activă și comună în dezvoltarea echitabilă a pieței de energie,

contribuim direct asupra modelării impactului energiei

în competitivitatea și siguranța industriei românești.


 

Persoană de contact: Theodor Livinschi, Vicepreședinte

Date de contact: secretariat@accer.ro/ +40 745 383 346

Dată publicare: 12.09.2021






9 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate