top of page
Caută
  • Poza scriitoruluiACCER

Comunicat de presă privind măsurile propuse autorităților pentru atenuarea crizei actuale

Actualizată în: 31 aug. 2022

Majorarea costurilor industriei cu electricitatea și cu gazele naturale determină consecințe incontrolabile, de la diminuarea semnificativă a competitivității industriei românești și până la sistarea activității fabricilor și a combinatelor.


Acest spectru de consecințe va afecta direct și indirect bunăstarea cetățenilor României. În mod direct, se va întâmpla prin concedierea salariaților din facilitățile de producție, deoarece în ritmul actual sistarea activității se va transforma în încetarea acesteia. Modul indirect se va concretiza prin imposibilitatea Statului Român de a îi sprijini, din cauza diminuării semnificative a contribuțiilor colectate la Bugetul de Stat de la companiile, care își vor fi restrâns, suspendat sau încheiat activitatea.


Marii consumatori de energie, companii care sunt mari angajatoare și contribuabile la Bugetul României, și-au sistat activitatea deja parțial sau în totalitate. Alte companii importante pentru România deja planifică sistarea activității, iar altele generează scenarii și simulează abordarea aceleiași soluții unice, în lipsa legiferării atât de necesare din partea Statului Român: sistarea activității.


Consecințele situației actuale nu pot fi cuprinse în textul acestui comunicat de presă, aceasta fiind focalizată către soluții de rezolvare a actualei crize, dar vă învederăm că rezultatele nu vor putea fi remediate în timp, dacă această criză își va atinge imediatul apogeu, fără ca Statul Român să intervină decisiv. România se va găsi în situația de a nu își va mai putea atinge nivelul industrial de astăzi, inclusiv din viitoarea lipsă suplimentară a forței de muncă. Actualii angajați ai fabricilor și combinatelor se vor reorienta, iar o parte dintre aceștia vor migra către piețele de muncă din alte state sau ramuri industriale.


Viziunea noastră actuală conduce către o concluzie aproape de neimaginat: o Românie semnificativ mai săracă decât este astăzi și fără perspective de revenire la normalul ponderat.


În speranța că această viziune nu va deveni realitate și cu scopul evitării falimentării industriei din România și a înlocuirii produselor fabricate în România cu produse provenite din țări, care au implementat un nivel adecvat de atenuare a impactului creșterii prețurilor energiei, am propus un Set de măsuri (descrise în continuare), în vederea înlesnirii atenuării crizei actuale a prețurilor energiei. Propunerea vine în contextul informațiilor publice privind discuțiile curente ale autorităților și ale factorilor decizionali privind modificarea promptă a actualei ordonanțe de plafonare a prețurilor, cât și prin prisma consumatorilor de energie care nu beneficiază de plafoane fixe prin actuala ordonanță.


Apreciem măsurile active și proactive ale Statului Român de atenuare a impactului creșterii prețurilor energiei, însă considerăm că modul de implementare și consecințele neconsiderate prin studii de impact ale celor 3 ordonanțe de urgență nu au reușit să conducă la nivelul scontat și așteptat de atingere a scopului. Din acest motiv, am pregătit următorul Set de măsuri, spre a fi implementate printr-un nou act normativ.


Setul de măsuri pentru înlesnirea atenuării crizei actuale a prețurilor energiei


Măsurile identificate și detaliate în adresa atașată își propun atât atenuarea impactului creșterii prețurilor energiei asupra consumatorilor, cât și rezolvarea anumitor disfuncționalități actuale din piața de energie, respectiv:

  • Eliminarea presiunii de cash-flow a furnizorilor și a dificultăților acestora în a își finanța activitatea, prin eliminarea oricărei forme de compensare, în sensul recuperării sumelor de la Bugetul de Stat;

  • Asigurarea unei profitabilități certe și rezonabile pentru furnizori inclusiv pentru cantitățile supuse măsurilor de plafonare (Xe% și Xg% în formulele din adresa atașată) prin includerea unei marje clare (Mfe și Mfg);

  • Facilitatea acoperirii tuturor costurilor furnizorilor, prin includerea unei componente clare de profilare și de echilibrare (Cne și Cng), variabilă în funcție de negocierea dintre furnizor și consumator;

  • Certitudinea profitabilității producătorilor de energie prin considerarea evoluției prețurilor de producție a energiei, prin raportarea la prețul de producție (Ppe și Ppg) și prin includerea unei marje clare (Mpe și Mpg);

  • Refacerea cadrului potrivit pentru funcționarea normală a pieței, în sensul facilitării reluării activității de ofertare și de vânzare a furnizorilor, prin asigurarea unor cantități nesupuse măsurilor de plafonare (100% - Xe% și 100% - Xg%);

  • Reintroducerea competitivității în piața de furnizare, prin permiterea negocierii prețului energiei electrice active (Pne) și a prețului moleculei de gaze naturale (Png) pentru cantitățile nesupuse măsurilor de plafonare;

  • Reducerea presiunii Furnizori de Ultimă Instanță de preluare a consumatorilor, prin refacerea cadrului optim de funcționare a pieței;

  • Eliminarea presiunii de compensare a Bugetului de Stat, care în schimb își va conserva nivelul dividendelor potențiale, considerate a fi diferența dintre dividendele generate de profitul producătorilor de energie și costurile cu compensarea conform OUG 27/2022.

ACCER a propus ca valorile prețurilor totale ale electricității și a gazelor naturale să fie atenuate pentru toți consumatorii de energie din România, strict prin intervenția la nivelul formării prețului energiei electrice active și a prețului moleculei de gaze naturale, nu și la cel al costurilor reglementate (tarife de transport, tarife de distribuție, acciză, TVA, contribuție pentru cogenerare de înaltă eficiență și cost al Certificatelor Verzi).


Având în vedere că producția de electricitate și de gaze naturale a companiilor deținute de Statul Român acoperă o mare parte a necesarului de consum al țării și ținând cont de faptul că, în contextul actual al OUG 27/2022, profitabilitatea efectivă a Statului Român generată prin dividendele încasate de la aceste companii nu este sporită de creșterea prețurilor de vânzare ale acestor producători, deoarece implicit sunt majorate și costurile Bugetului de Stat cu compensarea diferenței suplimentare până la prețul de achiziție al furnizorilor (care are la bază în principiu prețurile de vânzare ale producătorilor.


În sensul atenuării impactului creșterii prețurilor energiei asupra consumatorilor, ACCER susține formarea costurilor cu energia ale consumatorilor din România aferente prețului energiei electrice active și prețul moleculei de gaze naturale formate, din 3 componente principale, una plafonată și două concurențiale (una privind exclusiv prețul energiei electrice marfă și una de profilare și echilibrare). Pentru a consulta întregul mecanism propus, vă invităm să parcugeți adresa atașată.


Setul de măsuri a fost transmis astăzi, 24.08.2022, prin adresa atașată la finalul comunicatului de presă, către Ministerul Energiei, Ministerul Economiei și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și în atenția Președintelui României, a Guvernului României, a Secretariatului General al Guvernului României, a Senatului României, a Camerei Deputaților, a Reprezentanței Comisiei Europene în România și a partidelor din coaliția de guvernare, prezentându-ne disponibilitatea de a coopera cu autoritățile Statului Român, inclusiv pentru rafinarea și detalierea propunerilor noastre, asumând perfectibilitatea și potențialul de completare și de adaptare a acestora.


Reunind membri noștri actuali, Messer România Gaz SRL, Partnerg-i Energy Consultants SRL, Vrancart SA, Pirelli Tyres România SRL, NIMET SRL, Hoeganaes Corporation Europe SA, EDS România SRL, Azomureș SA, TMK-Artrom SA și Schaeffler România SRL, cifrele cheie însumează la nivelul anului 2021 peste 14.500 de angajați, 9,5 miliarde de lei cifră de afaceri, 0,4 miliarde lei taxe achitate către Bugetul Statului și 0,8 miliarde lei cheltuieli cu energia.


Asociația Companiilor Consumatoare de Energie din Romania (ACCER) a fost fondată în iunie 2021 și are ca scop principal determinarea și centralizarea implicării companiilor consumatoare de energie, formând astfel o voce comună a industriei românești, prin reprezentarea și asistarea membrilor în aspecte legate de energie. În acest moment, ACCER numără 10 membri, al căror volumul total cumulat al consumurilor anuale de electricitate și de gaze naturale reprezintă peste 28% din consumul național non-casnic specific.



Concentrând energia industriei românești

pe implicarea activă și comună în dezvoltarea echitabilă a pieței de energie,

contribuim direct asupra modelării impactului energiei

în competitivitatea și siguranța industriei românești.


 

Persoană de contact: Theodor Livinschi, Vicepreședinte

Date de contact: secretariat@accer.ro/ +40 745 383 346

Dată publicare: 24.08.2021

Document:


ACCER_Adresa_4_C
.pdf
Download PDF • 267KB


584 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page